CONFESIUNI: Înainte și după ”Preventorium”(40)

”Începând cu anii 2016 – 2017, am început să fiu promovat ca scriitor la Radio Constanța.

 În anul 2018, am fost primit în cenaclul literar Mihail Sadoveanu din Constanța, apoi în 2019, în Liga Scriitorilor din România, filiala Dobrogea. Încet, romanele mele au început să prindă contur în conștiința cititorilor. Am oferit cărți bibliotecii Universității din Constanța, Chișinău, Năvodari și altele.

Am fost invitat la radio, de câteva ori și la televiziune. Am publicat fragmente din romanele mele, în 8 reviste și în 5 Antologii. Am scris mai mult de 40 de eseuri și povestiri.

Într-o zi, aflat în vizită la scriitorul Ovidiu Dunăreanu, acesta m-a întrebat zâmbind, dacă filonul meu de creație literară, mai are consistență, dacă nu cumva am obosit…         

 Răspunsul meu a fost direct, normal, simplu :

-Nu domnule, nici vorbă!… Experiența mea dură de-o viață, iubirile, trădările, dezamăgirile, speranțele și lupta mea permanentă pentru existență, este izvorul nesecat de inspirație, din care mă adap.

Nici în două vieți, nu cred că se va epuiza, pentru că sunt la fel ca și zăcămintele de hidrocarburi din Marea neagră, care așteaptă “neliniștite”, să fie scoase la lumină…” (Nan Constantin Ilie)

CONFESIUNI: Înainte și după ”Preventorium”(39)

”Nu m-am oprit deloc… În prezent lucrez la un alt roman în două volume, intitulat, ADAGIO,  o poveste de dragoste obsedantă pentru mine, cu urmări cumplite, inspirată de piesa clasică, Adagio în G minor, de Tomaso Albinoni, prelucrată târziu, după al doilea război mondial, de Remo Giazotto, biograful acestuia, dar și muzician, într-un format copleșitor, pe care am ascultat-o prima oară, acum 30 de ani…    

Va urma poate, nu știu precis, Blestemul anilor, roman de meditație, probabil și acesta, în două volume, apoi altul și altul, cât voi fi sănătos…” (Nan Constantin Ilie)

CONFESIUNI: Înainte și după ”Preventorium”(38)

”În 2016 am scos de sub tipar primul meu roman,” Când se întorc rândunelele”, în 2017, a urmat „Ape adânci” și cartea cu 400 de imagini, „Anonimi în Constanța”…  În 2018, am tipărit „Rătăciți în întuneric”, roman amplu, în două volume despre care Prof universitar dr Olga Duțu, precum și alte nume prestigioase din lumea literaturii dobrogene, a spus atunci că trebuie ecranizat. În 2019 am tipărit și am prezentat în 20 iunie, la Cenaclul literar Mihail Sadoveanu, un volum de 400 pagini intitulat „Șaptesprezece”, volum de excepție care cuprinde șaptesprezece povestiri despre șaptesprezece tineri, băieți și fete, care au împlinit șaptesprezece ani. În același an, 2019, în toamnă, am mai publicat un roman, “Nu plânge, frate”, pe care l-am prezentat pe 7 noiembrie la biblioteca Județeană din Constanța.” (Nan Constantin Ilie)

CONFESIUNI: Înainte și după ”Preventorium”(37)

”Acum Robert este premiant la Lostok college din oraș, Liliana lucrează la o clinică particulară absolvind în paralel facultatea de engleză – matematică, cursuri fără frecvență. Edward, specializat în Nicosia – Cipru, în management turistic, este cum am spus mai înainte, manager în centrul Picadilly din Manchester. Acolo am reușit să scriu câteva romane, dar cum să spun mai bine?… Uite, nu pot să fiu englez, fir-ar să fie, nu pot. Mi-a fost dor mereu de marea mea, de străzile orașului încărcate cu amintiri, de soare, ciorbă cu leuștean, de fetele românce, de limba mea de toate zilele și na, chiar de o înjurătură ca lumea, așa că eu, m-am întors în vila de la Năvodari.

Nu a fost bine deloc… distanța mare dintre ei și mine, a creat uitare, răceală, suferință… No comment! Aceasta este viața mea. De atunci au trecut 7 ani. Nu ne-am despărțit, n-am divorțat, am rămas un fel de prieteni, atât! vorbim… fără înjurături, fără ocăruri.” (Nan Constantin Ilie)

CONFESIUNI: Înainte și după ”Preventorium”(36)

”În 2011 am făcut design de tricouri bărbătești. Am produs astfel câteva mii de bucăți în 35 de modele care s-au vândut toate. În 2012 am făcut o afacere de Catering – 20 de feluri de mâncare, servite calde, ambalate și specialități de pește. În 2013, cu toată străduința mea de a dezvolta noi facilități de afaceri, nu mai reușeam nimic. Parcă alergam de unul singur pe stadion și ieșeam mereu, ostentativ, pe locul doi…

Atunci m-am hotărât definitiv, să-mi schimb rostul. Mi-am luat familia și am plecat cu toții în Anglia, în orașul Manchester, în căutarea unei vieți noi și a unui viitor sigur pentru băieții mei.” (Nan Constantin Ilie)

CONFESIUNI: Înainte și după ”Preventorium”(35)

”În 2008 am vândut fabrica și terenul, apoi am cumpărat o vilă pe malul canalului în Năvodari, într-o zonă de lux. Am început să scriu cu intermitențe o altfel de carte, un roman adevărat, Când se întorc rândunelele. În 2010 am înființat un magazin cu telefoane mobile, acesorii electronice, plăți facturi, asigurări auto și imobile, precum și încărcări electronice de cartele telefoane mobile. Și tot atunci, moare George, fratele meu mai mic…” (Nan Constantin Ilie)

CONFESIUNI: Înainte și după ”Preventorium”(34)

”Viața mea se stricase iarăși… Rău, foarte rău… Eram iarăși în faliment și într-un conflict aiurea și absurd, fără scăpare, cu Primăria orașului, respectiv cu noul primar, Radu Mazăre. Forfecat din toate părțile, fără nicio afacere și fără niciun venit, am închis Fundația, linia de taxi, ziarul și societatea Edward, pe banii căreia se înființase totul. Mașinile le-am donat Consiliului Județean pentru orfelinatele din oraș. Nu mai aveam nimic, cheltuisem toți banii.       

În 2002 a venit pe lume Robert, copilul meu și al Lilianei, așa că ne-am mutat cu toții fără mofturi, în casa veche a mamei din cartierul Palas, de la marginea orașului. Dezamăgit, chiar deprimat, am căutat totuși să-mi găsesc alt drum, să caut noi modalități de existență. În 2003 m-am hotărât! Voi construi o fabrică pentru materiale de construcții. Mai întâi am închiriat o hală imensă în Ovidiu, apoi am concesionat un teren mare în comuna Lumina, pe marginea șoselei către Tulcea. În 2004, deja totul mergea în plin. Cum am făcut, cu ce oameni și cu ce bani mi-am dus proiectul până la capăt, ei bine, asta este altă poveste. Nu doresc nimănui să treacă prin ce am trecut eu atunci…” (Nan Constantin Ilie)

CONFESIUNI: Înainte și după ”Preventorium”(33)

”Apoi, am început să scriu mai serios. Mai întâi am început lucrul la prima carte de povestiri, Scrisori cu parfum de valuri, în care vorbesc despre Constanța veche, Mamaia la începuturi, obiceiuri și oameni  trăitori la malul mării, pe care am tipărit-o în Constanța la editura Metafora în anul 2005. Mai târziu am început să scriu o carte – document… Anonimi în Constanța, dar după un timp am abandonat proiectul.” (Nan Constantin Ilie)

CONFESIUNI: Înainte și după ”Preventorium”(32)

 ”În 1997 am înființat Caritas Taxi, societate comercială cu 6 mașini taxi, cu fundația, unic proprietar. În 1998, am editat un ziar social săptământal, cu același nume, Oameni adevărați, constituit din 6 pagini A3… După 9 luni, ajunsese la 24 de pagini. Personalul redacției era constituit din tineri entuziaști conduși de un redactor șef licențiat în domeniu – Paula Buzoianu, care ne-a învățat pe toți, să scriem. În calitate de director al jurnalului, trebuia să scriu articolul de fond, în fiecare săptămână. Ajunsesem fără să vreau, persoană publică. Aveam în fiecare săptămână o oră de emisiune socială la un radio din Constanța, interviuri în ziarele locale și la posturile TV care apăruseră, dar și invitații în licee și discoteci, să vorbesc despre SIDA și boli urâte venerice.” (Nan Constantin Ilie)  

CONFESIUNI: Înainte și după ”Preventorium”(31)

”Acesta a fost timpul când am început să scriu. Mici povestiri, atitudini, controverse, drame… Am început cu „Te iubesc Constanța” și am continuat cu a doua, o legendă petrecută undeva, dincolo de Costinești,”Sfânta Elena de la mare”…

 Într-o zi, unul dintre exemplare a ajuns din întâmplare, în posesia apreciatului jurnalist și scriitor, Ovidiu Dunăreanu, pe atunci președintele Uniunii Scriitorilor Dobrogeni, care m-a abordat telefonic, imediat:     “Salut!… Cine sunteți domnule Nan, de unde ați apărut, din Constanța?”… Apoi, ne-am întâlnit și am vorbit. „Și cum este domnule, mai poți, mai vrei să scrii?” Da, nicio problemă i-am răspuns. „Atunci, mai scrie ceva”… Așa am scris a treia lucrare… O parodie : Nu râdeți! Că și to’ar’șu director e la fel…      

Într-un an am mai scris alte 10 povestiri și eseuri. Erau niște cărticele în format mic, jumătate din A5, pe care le tipăream cu mijloace proprii la sediul Fundației și le distribuiam prin agenții umanitari ai fundației, în Constanța și în tot județul. (Nan Constantin Ilie)